Alexandru Săraru, reacție după postarea unui deputat USR despre ora de Religie: „Cine sunt, de fapt, adevărații extremiști?”

O postare publicată pe rețelele de socializare de un deputat USR, prin care părinții sunt îndemnați să nu își înscrie copiii la ora de Religie, susținând că aceștia ar avea mai mult de câștigat dacă ar dormi sau chiar s-ar plictisi în acel interval, a generat reacții în spațiul public.

Printre cei care au criticat mesajul se numără și viceprimarul municipiului Ploiești, Alexandru Săraru, care consideră că astfel de poziții reprezintă un atac la adresa valorilor creștine și a identității spirituale a României.

Nici nu mai contează din partea cui vine acest mesaj sau din partea cărui partid. Problema este ideea pe care o promovează. De ani de zile vedem tot mai des mesaje prin care credința este împinsă la marginea societății, iar valorile creștine sunt prezentate ca fiind inutile sau depășite”, afirmă Alexandru Săraru.

Potrivit acestuia, declarațiile care minimalizează importanța orei de Religie transmit un mesaj periculos într-o societate care se confruntă deja cu numeroase probleme în rândul tinerilor.

„Să le spui părinților că este mai bine ca un copil să doarmă sau să se plictisească decât să participe la ora de Religie înseamnă să desconsideri rolul pe care educația spirituală îl are în formarea caracterului. Religia îi învață pe copii despre responsabilitate, respect, iubirea aproapelui, iertare și compasiune – valori care nu și-au pierdut actualitatea”, susține viceprimarul.

Alexandru Săraru consideră că astfel de mesaje se înscriu într-un curent ideologic care încearcă să reducă influența credinței în viața publică.

„Vedem tot mai des încercări de a transforma credința într-o problemă, în loc să fie recunoscută ca unul dintre pilonii morali ai societății. Fiecare este liber să creadă sau să nu creadă, însă a ridiculiza religia și a-i îndemna pe părinți să renunțe la educația religioasă a copiilor nu înseamnă toleranță, ci intoleranță față de milioane de români creștini.”

Viceprimarul amintește că identitatea poporului român este strâns legată de credința creștin-ortodoxă și de rolul pe care Biserica l-a avut în istoria națională.

„România nu s-a clădit pe indiferență față de Dumnezeu. România s-a clădit pe credință, pe familie și pe Biserică. În cele mai grele momente ale istoriei, acestea au fost reperele care au ținut acest popor unit și demn.”

În opinia lui Alexandru Săraru, dezbaterea privind ora de Religie nu ar trebui transformată într-un atac împotriva credinței.

„Ora de Religie este opțională, iar părinții sunt cei care decid. Dar a susține public că apropierea de Dumnezeu este o pierdere de timp reprezintă un mesaj profund greșit. Copiii au nevoie nu doar de informație, ci și de valori și de repere morale.”

În final, viceprimarul lansează o întrebare care, în opinia sa, ar trebui să stea în centrul acestei dezbateri:

„Cine sunt, de fapt, adevărații extremiști? Cei care își educă copiii în spiritul credinței, al respectului și al iubirii față de aproape sau cei care încearcă să convingă societatea că Dumnezeu nu mai are loc în educația noilor generații?”

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button