Bisericile pline – dovada că Hristos încă respiră în inima poporului

Trăim vremuri stranii. Ni se spune, aproape zilnic, că omul modern s-a îndepărtat de Dumnezeu, că lumea nu mai are nevoie de Biserică, că tinerii și-au pierdut credința, iar spiritualitatea ar fi doar o relicvă a trecutului. Această narațiune, repetată până la obsesie, încearcă să construiască impresia unui gol.

Și totuși, dacă vrei să vezi adevărul, nu trebuie decât să deschizi ușa unei biserici în timpul Sfintei Liturghii.

Acolo nu este gol. Acolo este plin.

Plin de bătrâni care au învățat rugăciunea prin suferință. Plin de mame care își învață copiii să-și facă semnul crucii. Plin de tineri care, în ciuda ispitelor unei lumi grăbite, aleg să stea în liniște înaintea lui Dumnezeu. Plin de oameni care știu că fără har viața se usucă.

În fiecare duminică se petrece o minune tăcută: Hristos cheamă, iar oamenii răspund.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Biserica este spital, nu tribunal.” Iar când privești mulțimile adunate, înțelegi cât de adevărate sunt aceste cuvinte. Oamenii nu vin pentru spectacol, nu vin pentru imagine. Vin pentru vindecare. Pentru iertare. Pentru nădejde.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul ne amintea: „Hristos este bucurie, este lumină, este adevăr.” Această bucurie se vede pe chipurile celor care pleacă după împărtășire. O pace pe care lumea nu o poate oferi și nici înțelege.

Și totuși, despre aceste lucruri se vorbește atât de puțin.

Nu vedem la știri răbdarea credincioșilor care stau la rând la spovedanie. Nu se discută despre lacrimile de pocăință, despre solidaritatea din parohii, despre rugăciunile pentru bolnavi și pentru cei plecați dintre noi. Nu se arată că bisericile devin neîncăpătoare la marile sărbători. Aceste imagini nu par să se potrivească cu povestea unei lumi care și-ar fi abandonat credința.

Dar credința nu dispare pentru că este ignorată.

Sfântul Paisie Aghioritul spunea: „Oricât ar lucra oamenii împotriva lui Dumnezeu, planul Lui merge înainte.” Iar planul Lui se vede în fiecare lumânare aprinsă, în fiecare copil ridicat să sărute icoana, în fiecare inimă care bate mai tare în fața Sfântului Potir.

Bisericile pline sunt un răspuns. Un răspuns viu, concret, imposibil de contestat pentru cel ce are ochi să vadă. Ele arată că sufletul acestui popor nu a murit, că legătura cu Cerul nu a fost tăiată, că sub stratul gros de zgomot și propagandă există o sete profundă de Dumnezeu.

Poate că aceste lucruri nu aduc rating. Poate că nu generează scandal. Dar ele construiesc sfințenie.

Iar sfințenia este forța care a ținut neamul acesta în picioare prin războaie, prin dictaturi, prin foamete și prigoane.

Cine vrea să afle adevărul nu trebuie să caute în studiouri, nici în polemici. Adevărul este în strană, în șoapta rugăciunii, în genunchii plecați, în miile de oameni care continuă să spună: „Doamne, miluiește!”

Acolo se vede că Hristos încă respiră în inima poporului.

Și această respirație nu poate fi redusă la tăcere.