21 septembrie: tulnicul cheamă istoria – despre sacrificiu, munți și memoria vie a lui Avram Iancu

Într-un gest de profundă reparație morală și istorică, România a adăugat în calendarul său oficial o zi cu o rezonanță aparte: 21 Septembrie, Ziua Munților Apuseni. Promulgarea legii de către Președintele Nicușor Dan nu înseamnă doar validarea unui act normativ adoptat de Parlament, ci o îmbrățișare oficială a unei regiuni care a dat României aur și lemn, dar mai presus de toate, eroi și demnitate.

Această zi marchează momentul simbolic al anului 1848, când destinul românilor din Transilvania s-a intersectat ireversibil cu istoria mare, la Blaj. Este ziua în care voința unui popor asuprit s-a cristalizat într-un strigăt de libertate ce a cutremurat imperiile vremii. Dar, dincolo de semnificația politică, 21 septembrie reprezintă acum o zi a sufletului românesc, o zi dedicată acelor ”catedrale de piatră” care sunt Munții Apuseni și oamenilor dârji care îi locuiesc.

Legea vine să recunoască un adevăr simplu, dar adesea uitat: Apusenii nu sunt doar o zonă geografică, ci o ”stare de spirit”. Aici, viața a fost mereu o luptă, o încleștare continuă cu natura și cu istoria, dar și un exemplu de supraviețuire prin credință și solidaritate. Instituirea acestei zile naționale oferă cadrul legal pentru ca autoritățile centrale și locale să onoreze acest patrimoniu uriaș, nu prin vorbe goale, ci prin fapte: târguri care să revitalizeze economia locală, evenimente culturale care să educe tânăra generație și proiecte care să oprească depopularea acestor sate de poveste.

Nu poți vorbi despre Munții Apuseni fără să simți, în fiecare adiere de vânt și în fiecare susur de izvor, prezența lui Avram Iancu. Noua sărbătoare este, în esență, un omagiu adus celui pe care moții l-au numit, cu o dragoste infinită, ”Crăișorul Munților”.

Avram Iancu nu a fost doar un lider militar genial, care a reușit să transforme o armată de țărani într-o forță de temut, capabilă să țină piept trupelor imperiale bine echipate. Îîntruparea speranței, un tânăr avocat cu o minte sclipitoare și un suflet mistuit de durerea neamului său, Avram Iancu a ales calea grea a sacrificiului. Putea să aibă o carieră strălucită, o viață liniștită, dar a ales să urce în munți, să îmbrace haina modestă a moțului și să devină vocea celor fără voce.

Povestea lui este una de o tristețe copleșitoare, dar și de o frumusețe tragică. Avram Iancu nu a luptat pentru glorie, ci pentru dreptate, a crezut în promisiunile împăratului, a sperat într-o Europă a națiunilor libere, dar a sfârșit trădat și marginalizat, rătăcind prin munții pe care i-a apărat, cu mintea întunecată de durere, dar cu inima rămasă pură. Imaginea sa, cântând la fluier pe prispa unei case sărace, este poate cea mai puternică metaforă a destinului românesc din Transilvania: talent și suferință, geniu și singurătate.

Ziua de 21 septembrie ne obligă să ne amintim de victoriile lui Avram Iancu, dar și de testamentul său spiritual. ”Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită”, spunea el, o frază care ar trebui să fie gravată pe frontispiciul fiecărei instituții din România. Prin această lege, statul român face un pas mic spre împlinirea acestui dor, recunoscând că fericirea națiunii începe cu respectarea eroilor săi.

Noua lege nu propune o comemorare încremenită în trecut. Dimpotrivă, ea este gândită ca un impuls pentru viitor. Munții Apuseni se confruntă astăzi cu provocări moderne: sate care se golesc, tineri care pleacă, tradiții care se sting odată cu ultimii bătrâni. Ziua Munților Apuseni vrea să fie un antidot la această uitare.

Prin permiterea alocării de fonduri bugetare pentru manifestări, legea încurajează organizarea de evenimente care să aducă viața înapoi pe văile Arieșului și Crișurilor, căci târgurile de meșteri populari nu sunt doar locuri de comerț, ci adevărate muzee vii, prin care se transmite arta prelucrării lemnului, a țesutului, a cântatului din tulnic. Excursiile tematice pentru elevi sunt lecții vii de istorie, menite să sădească în sufletele copiilor mândria de a aparține acestui pământ.

Sărbătoarea de pe 21 septembrie este un strigăt de adunare: ”Veniți să vedeți, veniți să înțelegeți, veniți să nu uitați!”. Este o invitație deschisă către toți românii de a redescoperi Apusenii, peisajele care îți taie respirația – peșterile misterioase, cascadele, pădurile seculare – și oamenii, căci moții, cu ospitalitatea lor aspră dar sinceră, cu înțelepciunea lor simplă, sunt păstrătorii unei identități care riscă să se piardă în tăvălugul globalizării.

Momentul promulgării legii se suprapune cu un context internațional complex. Președintele Nicușor Dan, semnând acest decret, a transmis și un mesaj de stabilitate, căci într-o lume frământată de conflicte, România își găsește forța în rădăcinile sale. Anul 2026 este privit cu speranță, ca un potențial an al păcii în Europa, iar România se poziționează ca un susținător activ al eforturilor diplomatice.

Conexiunea între istoria locală și politica mare nu este forțată. Așa cum Avram Iancu a luptat pentru drepturile națiunii sale într-un imperiu multinațional, România de astăzi luptă pentru securitate și demnitate într-o Europă complicată. Sărbătorirea Munților Apuseni este o reconfirmare a faptului că știm cine suntem și ce apărăm.

Fluierul lui Iancu încă se aude…

Când soarele va apune peste crestele Apusenilor pe 21 septembrie, să ne oprim o clipă din alergarea noastră zilnică! Să închidem ochii și să ascultăm! Dincolo de zgomotul lumii moderne, se aude un sunet vechi, tânguitor și totuși plin de forță. Este tulnicul moațelor, chemând la adunare, ecoul pașilor celor care au mărșăluit spre Blaj, cu opinci rupte, dar cu frunțile sus. Și, dacă ascultăm cu inima, poate vom auzi și fluierul lui Avram Iancu, acel fluier care a alinat durerea unui erou trădat, dar niciodată învins. Crăișorul nu a murit. El trăiește în fiecare brad care sfidează furtuna, în fiecare copil care învață să spună ”Țara Mea”, în fiecare român care refuză să-și plece capul.

Noua Zi Națională a Munților Apuseni este candela pe care noi, cei de astăzi, o aprindem la mormântul lui, promisiunea noastră că sacrificiul său nu a fost în zadar, că Țara de Piatră va rămâne veșnic inima de aur a României. Să cinstim această zi nu doar prin festivități, ci prin iubire! Să iubim acești munți și să-i protejăm, căci în ei este scrisă, cu litere de stâncă, însăși istoria libertății noastre!

autor: Ciprian Demeter