Legea, tratată ca opțiune: cum a încălcat primarul Polițeanu o hotărâre de Consiliu Local pentru a-și controla absența

Uneori, un singur act administrativ spune mai mult decât zeci de discursuri. Nu pentru că ar fi spectaculos, ci pentru că dezvăluie, fără echivoc, raportarea reală a unui ales local la lege și instituții. Așa se întâmplă și în cazul deciziei primarului Mihai Polițeanu de a-și desemna „înlocuitorul” pe perioada concediului din 5–8 ianuarie, cu încălcarea directă a unei Hotărâri de Consiliu Local aflate în vigoare.

La prima vedere, gestul pare banal: primarul pleacă în concediu, cineva trebuie să îi preia atribuțiile. Doar că, în administrația publică, normalitatea nu se judecă după aparențe, ci după lege. Iar legea, în acest caz, a fost ignorată deliberat.

Consiliul Local Ploiești stabilise clar, fără loc de interpretări, cine este înlocuitorul de drept al primarului. Viceprimarul Alexandru Săraru. Nu alternativ, nu la aprecierea primarului, ci de drept. O formulare cu valoare normativă, obligatorie pentru executiv. Cu toate acestea, primarul a ales să ocolească hotărârea și să desemneze un alt viceprimar.

Aici nu mai vorbim despre o eroare administrativă sau o confuzie procedurală. Vorbim despre o sfidare instituțională. Un primar nu are dreptul să selecteze ce hotărâri respectă și pe care le ignoră. Nu are dreptul să rescrie ierarhia normelor prin dispoziție.

Întrebarea care se impune este simplă și incomodă: de ce?

Fie vorbim despre antipatii personale care au ajuns să dicteze decizii administrative, fie despre o teamă reală de control. Teama că, în lipsa sa, un înlocuitor desemnat legal ar putea cere documente, verifica decizii și pune întrebări incomode. Într-o administrație sănătoasă, acest lucru este normal. Într-una vulnerabilă, devine o amenințare.

Alegerea unui înlocuitor discret, care nu a deranjat și nu a zguduit structuri, nu mai pare întâmplătoare. În anumite contexte, pasivitatea nu este un defect, ci o garanție a menținerii status quo-ului.

Când un primar ignoră o hotărâre a Consiliului Local, nu asistăm la o simplă abatere procedurală, ci la un abuz de putere mascat birocratic. Mesajul transmis este periculos: legea devine negociabilă dacă incomodează, iar autoritatea deliberativă – decorativă.

Consecințele sunt grave: insecuritate juridică, subminarea Consiliului Local și erodarea încrederii în administrație. De aceea, sesizarea prefectului pentru controlul de legalitate nu este un gest radical, ci unul necesar. La fel de legitimă este și discuția despre răspunderea disciplinară, pentru că funcția publică nu este un scut de impunitate.

Un primar care respectă legea nu se teme de înlocuitorul său legal. Un primar care o încalcă, da. Iar când frica ajunge să dicteze administrația, prețul nu este plătit de un om, ci de întregul oraș.