Ulmi Fest 2025 – tradiție, identitate și comunitate la Viisoara
Comuna Ulmi a fost, din nou, gazda unui eveniment dedicat valorilor tradiționale românești. Duminică, 8 iunie, satul Viisoara a găzduit Ulmi Fest 2025 – un festival al portului popular, al dansului și al sufletului românesc.
Evenimentul a adus pe scenă ansambluri folclorice de excepție, precum „Vestitorii Aninoasei” și „Mugurași de Chindie”, care au oferit momente pline de emoție și autenticitate. Copiii au evoluat cu entuziasm și mândrie în costume populare, demonstrând că tradițiile pot fi păstrate vii cu sprijinul comunității.
Festivalul a fost o adevărată sărbătoare a spiritului românesc, unde dansul, muzica și bucuria de a fi împreună au creat o atmosferă caldă și plină de semnificație. Pe lângă prestațiile artistice, evenimentul a fost și o ocazie de întâlnire între generații, între trecut și prezent.
Cu această ocazie, organizatorii merită felicitați, părinții, coregrafii toti cei în organizarea acestui eveniment au un rol esențial în susținerea celor mici și încurajarea lor către valorile tradiționale. Acest festival nu nu a fost doar un eveniment cultural – este un act de continuitate, un gest de respect față de identitatea românească și un model de implicare locală.






