Izvorul Tămăduirii: Opt înțelesuri ale acestei sărbători

Indiferent de opiniile celor care diminuează semnificația acestei sărbători, considerând-o doar dintr-o perspectivă istorică sau liturgică-practică, nu se poate separa pe Domnul Învierii de Maica Sa.

Viitorul împărat al Bizanțului, Leon I (457-474), în drumul său către Constantinopol, a întâlnit un orb pe care s-a oferit să-l ajute. Când orbul i-a cerut apă, la îndrumarea Maicii Domnului, Leon a descoperit un izvor în pădurea din apropiere. Apa nu doar că i-a potolit setea, dar i-a redat și vederea. Acesta este considerat Izvorul Tămăduirii. De-a lungul secolelor, s-au înregistrat numeroase minuni care s-au petrecut la acest izvor.

Istoricul Nichifor Calist Xanthopoulos, la începutul secolului al XIV-lea, a adunat aceste mărturii într-un singur text și a adăugat încă „alte cincisprezece minuni noi” petrecute în timpul său. Totodată, el a compus slujba dedicată acestei sărbători, care are loc în Vinerea după Sfintele Paști, numită Izvorul Tămăduirii („Minunile Maicii Domnului de la Izvorul Tămăduirii”, Doxologia, Iași, 2020, p. 12). Astfel, sărbătoarea s-a răspândit treptat, mai ales în spațiul grecesc și românesc. Unii consideră că faptul că a fost inclusă în calendar chiar în Vinerea Săptămânii Luminate este o întâmplare, iar sărbătoarea nu ar avea vreo legătură cu Paștele. Totuși, nimic nu este întâmplător la Dumnezeu, mai ales în Biserică. Ce semnificație poate avea această sărbătoare, într-o perioadă atât de importantă? Iată câteva posibile explicații.

1. Potrivit Sfântului Grigorie Palama, „prima persoană care a primit vestea Învierii Domnului a fost, așa cum era firesc, Născătoarea de Dumnezeu” (Sfântul Grigorie Palama, „Scrieri I. Omilii”, Doxologia, Iași, 2022, pp. 241-250). Era firesc ca, după Sfintele Paști, să fie cinstită printr-un praznic special chiar Fecioara Maria.
2. Sărbătorim Maica Domnului în zilele de după Înviere pentru a ne aminti cum „s-a mutat la Viață cea care a fost Maica Vieții”. Există multe asemănări între evenimentele care au avut loc la Adormirea Maicii Domnului și cele care au urmat Răstignirii Fiului său. Printre ele se numără și faptul că, în a treia zi, mormântul Maicii Domnului a fost găsit gol. După Învierea Domnului, mutarea Fecioarei Maria la Cer este văzută ca o garanție a învierii noastre.
3. În Evanghelia citită la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Domnul spune: „Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica” (Ioan 2, 19). Aici, El se referă la trupul Său ca un templu. Totodată, aceste cuvinte pot fi interpretate și ca referindu-se la trupul Maicii Domnului (ridicat la Cer în a treia zi după Adormirea ei). Ea a devenit un templu în care a primit pe Cel ce a luat trup omenesc din sângele ei. De aceea, este adesea numită „templu viu” sau „biserică vie”. Sfântul Grigorie Palama adaugă că „a intrat în sfintele sfintelor cele vremelnice Sfânta sfintelor cea fără sfârșit” (op. cit., p. 656).
4. Numele original al sărbătorii în greacă – „Izvorul cel de viață primitor” – sugerează o legătură și mai profundă cu praznicul Învierii. În icoanele acestei sărbători, Maica Domnului și Pruncul sunt reprezentați într-un vas baptismal din care curge apă, iar vasul simbolizează și Potirul euharistic. Maica Domnului este văzută și ca icoană a Bisericii, în care intrăm prin Botez și din care primim viață prin Sfintele Taine, în cadrul Sfintei Liturghii – „jertfa nesângeroasă”, care reînoiește jertfa de pe Cruce.
5. În Canonul de rugăciune al sărbătorii, Maica Domnului este descrisă astfel: „tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas” („Penticostar”, EIBMBOR, București, 1999, p. 46). Cei care cred în Înviere o mărturisesc și o trăiesc. Ei devin izvoare vii, după cuvintele Mântuitorului: „Cel ce crede în Mine (…), râuri de apă vie vor curge din pântecele lor” (Ioan 7, 38). Așa cum Hristos a luat trup din „curatele sângiuri” ale Maicii Domnului, tot așa și El trebuie să se nască în noi și, prin noi, să curgă harul în lume.
6. Ziua de vineri este a șasea zi a săptămânii. În a șasea zi, Dumnezeu a creat omul (Facerea 1, 26-31). Întregul plan al mântuirii – Întruparea, Răstignirea, Învierea – reprezintă o restaurare a omului, o vindecare a firii omenești căzute. Dacă Hristos este Adamul cel Nou, Maica Domnului devine Eva cea Nouă.
7. Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii „dă tonul” celorlalte momente importante din perioada liturgică până la Cincizecime. Faptul că avem o primă sărbătoare a tămăduirii după Sfintele Paști ne ajută să înțelegem că toate duminicile până la Cincizecime trebuie să fie privite ca momente de vindecare. O restaurare completă, pe multiple nivele.
8. Această prăznuire din Vinerea Săptămânii Luminate este un moment mariologic deosebit în cadrul Penticostarului. Părintele Daniel Duca, în lucrarea sa de doctorat susținută în 2022 la Iași, sub îndrumarea Pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, susține că „Praznicul Izvorul Tămăduirii în spiritualitatea liturgică răsăriteană” este o sărbătoare mariologică pascală, apropiată de marele praznic al Învierii, asemenea Soborului Maicii Domnului, care se sărbătorește a doua zi după Nașterea Domnului, sau Deniei Acatistului din săptămâna a cincea a Postului Mare.

În concluzie, indiferent de opiniile celor care minimizează această sărbătoare, separând-o de semnificațiile sale duhovnicești sau liturgice, nu putem separa pe Domnul Învierii de Maica Sa.