ÎCCJ deschide calea acțiunilor împotriva statului pentru efectele vaccinării anti‑COVID: hotărâre istorică în dreptul românesc

Într-o decizie cu impact major asupra jurisprudenţei româneşti, ÎCCJ a stabilit că o persoană care susţine că a suferit un prejudiciu în urma vaccinării împotriva COVID‑19 poate să îşi caute repararea nu doar pe baza răspunderii producătorului de produse, conform Legea nr. 240/2004, ci şi prin intermediul dreptului comun — adică invocând fapta delictuală a altor persoane, inclusiv autorităţi publice.

Contextul cauzei

Cauza în discuţie a fost introdusă la 25 mai 2023 la Tribunalul Sălaj de o reclamantă care susţinea că a suferit o tromboză după vaccinarea anti-COVID-19, administrată la 2 martie 2021, cu un produs al unei anumite societăţi (lot ABV2856). Pârâţi: Statul Român prin Ministerul Sănătăţii, Guvernul României şi producătorul. Reclamanta solicita daune morale de 100 000 euro şi prestaţie lunară pentru prejudiciu viitor.
Instanţa de fond a respins acţiunea invocând lipsa calităţii procesuale pasive a autorităţilor. Însă, în apel, instanţa de judecată a inversat soluţia şi a admis că autorităţile pot fi chemate în judecată — iar ÎCCJ, în decizia din 18 martie 2025 (publicată în octombrie 2025), a validat această poziţie.

Ce prevede decizia ÎCCJ

• Conform art. 9 din Legea 240/2004, regimul de răspundere special pentru produse cu defecte nu exclude invocarea răspunderii civile de drept comun. ÎCCJ a subliniat că, deşi este vorba de un „produs”, acest lucru nu împiedică examinarea unor conduite sau omisiuni imputabile altor entităţi decât producătorul.
• ÎCCJ a respins recursurile Statului Român şi ale Ministerului Sănătăţii care susţineau că regimul special ar exclude răspunderea delictuală, sau că starea de urgenţă/strategie de vaccinare ar exonera de răspundere. Instanţa a precizat că strategia guvernamentală (HG 1031/2020) nu este relevantă pentru «calitatea procesuală pasivă» – adică cine poate fi pârât în proces. Verificarea fondului — existenţa faptei ilicite, vinovăţie, legătura de cauzalitate — rămâne pentru instanţă.
• Pe cale de consecinţă, autorităţile statului pot fi chemate în judecată pentru fapte proprii care ar putea genera răspundere civilă, chiar în contextul vaccinării anti-COVID-19.

Implicaţii practice

Pentru reclamante şi reclamanţi, hotărârea deschide o cale mai largă de acces la justiţie: dacă pot demonstra că autorităţile sau altă entitate, nu doar producătorul, au comis o omisiune sau act culpabil, atunci pot formula acţiuni pe temeiul dreptului comun, în completare sau alternativ la răspunderea pentru produse.
Pentru autorităţi şi producători, decizia subliniază importanţa documentării şi justificării tuturor deciziilor luate (aprobare, distribuţie, monitorizare, retragere loturi etc.) în contextul vaccinării, deoarece aceste elemente pot fi examinate pe fond în instanţă.
Instanţelor le revine sarcina de a nu adopta soluţii formale care să împiedice examinarea fondului într-un litigiu de acest tip — adică nu pot respinge din start demersurile doar pe motiv că există un regim special.

Ce nu stabileşte decizia

Hotărârea nu decide pe fond dacă autorităţile sau producătorul sunt vinovaţi ori dacă există legătură de cauzalitate între vaccin şi prejudiciu — acele aspecte vor trebui stabilite în procesul de rejudecare.
De asemenea, nu se oferă nicăieri un mecanism de compensare automată — fiecare caz va fi analizat individual, probele vor fi administrate, iar instanţa va decide în funcţie de circumstanţe.

Concluzie

Decizia ÎCCJ reprezintă un moment important pentru dreptul civil românesc, confirmând că, chiar în context de sănătate publică şi vaccinare, căile de atac în justiţie, inclusiv împotriva statului, rămân deschise. Pentru reclamanţi, acest lucru poate însemna o speranţă, dar cu certitudinea că drumul va fi unul complex şi cu multiple etape. Pentru autorităţi, decizia este un semnal pentru vigilenţă şi transparenţă mai mare în gestionarea programelor de vaccinare.