PSD propune „Acordul celor zece priorități naționale”. Guvern de 24 de luni și o nouă majoritate parlamentară

Conducerea PSD a adoptat, luni, la Sinaia, un document prin care propune formarea unei viitoare majorități parlamentare în jurul a zece priorități naționale. Social-democrații propun un guvern cu un mandat de 24 de luni, iar partidele care aderă la acord ar urma să își păstreze identitatea și pozițiile pe celelalte teme politice.
Documentul, intitulat „Acordul celor zece priorități naționale”, este prezentat de PSD drept o invitație adresată partidelor parlamentare, sindicatelor, patronatelor, administrațiilor locale și societății civile.
Potrivit social-democraților, obiectivul este construirea unei „majorități sociale înaintea unei majorități parlamentare”, pornind de la probleme considerate prioritare pentru România.
PSD propune un guvern cu mandat de 24 de luni
PSD susține că viitoarea majoritate parlamentară ar trebui să se bazeze pe un set clar de obiective, termene și responsabilități.
Partidele care ar semna acordul ar susține un guvern cu mandat de 24 de luni, evaluat în funcție de îndeplinirea celor zece priorități.
Social-democrații propun ca fiecare obiectiv să aibă finanțare identificată, termen de implementare, instituție responsabilă și indicatori publici de monitorizare.
În același timp, formațiunile politice și-ar păstra pozițiile și dreptul de a se confrunta politic pe celelalte subiecte.
Care sunt cele zece priorități propuse de PSD
Programul PSD cuprinde zece direcții majore:
1. Energie și resurse – dezvoltarea capacităților energetice, modernizarea rețelelor, investiții în stocare și valorificarea resurselor României.
2. Apărare și securitate națională – dezvoltarea industriei de apărare, investiții în drone, muniții, infrastructură critică și securitate cibernetică.
3. Reindustrializarea României – susținerea investițiilor productive, a IMM-urilor, a capitalului românesc și a domeniilor strategice.
4. Colectarea taxelor și disciplina bugetară – combaterea evaziunii fiscale, digitalizarea administrației fiscale și reducerea risipei bugetare.
5. Reforma administrației publice – reducerea birocrației, digitalizarea serviciilor publice și evaluarea instituțiilor și companiilor de stat.
6. Muncă, venituri și demografie – măsuri pentru creșterea veniturilor, sprijinirea familiilor, dezvoltarea competențelor și stimularea revenirii românilor din diaspora.
7. Educație, sănătate și cercetare – investiții în școli și spitale, medicina de familie, prevenție, cercetare și formarea profesională.
8. Agricultură și dezvoltare rurală – investiții în irigații, procesare, depozitare, asocierea producătorilor și dezvoltarea serviciilor din mediul rural.
9. Infrastructură și investiții strategice – accelerarea proiectelor de infrastructură rutieră și feroviară, dar și a investițiilor în spitale, energie și infrastructură digitală.
10. România europeană și euroatlantică – consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană și NATO și finalizarea procesului de aderare la OECD.
PSD vrea reguli clare pentru viitoarea majoritate
Propunerea social-democraților prevede și mecanisme pentru evitarea crizelor politice. Modificarea uneia dintre cele zece priorități ar urma să fie făcută doar prin acordul partidelor semnatare și după prezentarea publică a argumentelor.
Documentul prevede inclusiv clauze de ieșire din acord, în cazul unor încălcări majore, precum schimbarea unilaterală a priorităților, ascunderea obligațiilor bugetare sau nerespectarea orientării europene și euroatlantice.
PSD propune, de asemenea, un portal public de monitorizare, actualizat lunar, prin care cetățenii să poată urmări stadiul obiectivelor asumate.
PSD invocă nemulțumirea populației
În document, social-democrații justifică necesitatea unei noi abordări politice prin situația economică și socială.
PSD citează date potrivit cărora, în august 2026, 90,5% dintre respondenți considerau că România merge într-o direcție greșită, 75% spuneau că economia s-a înrăutățit, iar 58% afirmau că trăiesc la limita strictului necesar.
În ceea ce privește securitatea, documentul arată că 68% dintre respondenți considerau România vulnerabilă la amenințări externe, în timp ce 78% indicau dezinformarea drept o amenințare importantă.
Acordul ar trebui să fie baza unei noi majorități parlamentare
PSD susține că programul ar trebui negociat înaintea împărțirii funcțiilor și portofoliilor guvernamentale.
Potrivit documentului, semnarea acordului nu ar reprezenta un „cec în alb”, fiecare măsură urmând să precizeze sursa de finanțare, costurile, responsabilitatea instituțională și rezultatele așteptate.
Social-democrații invită astfel partidele parlamentare să adere la cele zece priorități, într-o încercare de a construi o majoritate în jurul unui program comun, nu doar în jurul împărțirii funcțiilor politice.




