Oana Țoiu și „Vladimir Zelinske”
Oana Țoiu, campioană la greșeli: de la „olimpică la română” la „Vladimir Zelinske”

Oana Țoiu, reprezentanta USR pentru portofoliul Afacerilor Externe, s-a remarcat printr-o serie de gafe gramaticale și inexactități flagrante într-un interviu acordat postului TVR Info. Printre cele mai notabile greșeli se numără confuzia repetată a numelui președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe care l-a numit „Vladimir Zelenski” și, ulterior, chiar „Zelinske”.
Apariția a avut loc pe 17 august, în cadrul emisiunii „Culoarele Puterii”, cu doar o zi înainte ca Zelenski să participe la un summit diplomatic important în SUA. Pe durata intervenției, Oana Țoiu a făcut numeroase erori de exprimare și formulări stângace, dând dovadă de nesiguranță în discurs și slăbiciuni de exprimare incompatibile cu profilul unei persoane care aspiră la conducerea diplomației române.
Printre afirmațiile controversate ale acesteia se numără:
-
„România este printre țările care ARE și trebuie să continue o poziție fermă pe o Uniune Europeană puternică.”
-
„Prespectiva” președintelui Vladimir Zelenski este că nu se poate ajunge la un acord în lipsa unei strategii clare…”
-
„…împreună cu președintele Vladimir Zelenski, nu am agreat încă această miză…”
-
„…liderii europeni și Vladimir Zelinske sunt deschiși să discute despre durata negocierilor.”
Aceste derapaje lingvistice și confuzii diplomatice ridică semne de întrebare serioase privind nivelul de pregătire și competență pe care Oana Țoiu îl aduce într-un domeniu atât de sensibil precum politica externă.
(sursa foto: ziarulprahova.ro)