Dragobetele – Iubirea care ne ține rădăcinile vii

Astăzi, de Dragobete, nu celebrăm doar un sentiment. Nu bifăm o dată în calendar și nu imităm un obicei global. Astăzi sărbătorim felul românesc de a iubi – profund, asumat, legat de pământ și de viitor.

Într-o epocă în care globalizarea uniformizează aproape totul – de la gusturi la sărbători, de la valori la modele de viață – Dragobetele rămâne o ancoră în identitatea noastră. Nu este o copie, nu este o reacție, nu este o alternativă de conjunctură. Este o expresie autentică a felului în care poporul român a înțeles dragostea: ca legământ, ca responsabilitate, ca început de lume.

Dragobete – fiul Dochiei, simbol al primăverii

În tradiția populară, Dragobete este fiul Baba Dochia, personaj mitologic legat de schimbarea anotimpurilor și de renașterea naturii. El nu este doar un protector al îndrăgostiților, ci un simbol al energiei tinereții, al curajului de a face primul pas, al vieții care izbucnește din nou.

Pe 24 februarie, se spune că păsările își aleg perechea. Natura începe să se dezmorțească. În satele de odinioară, tinerii ieșeau la câmp sau la pădure, alergau, râdeau, se prindeau în jocuri. Un sărut oferit în această zi devenea un semn al unei logodne simbolice. Nu era un gest superficial. Era o promisiune.

Iubirea era însoțită de asumare.

Iubirea ca legământ

Astăzi, iubirea este adesea confundată cu emoția de moment. Se trăiește intens și se abandonează rapid. Se consumă, se înlocuiește, se negociază. Dragobetele ne amintește însă de o altă măsură a dragostei – cea a statorniciei.

În cultura românească tradițională, iubirea nu era desprinsă de familie și de comunitate. Nu era doar despre „noi doi”, ci despre ce putem construi împreună. Despre casă. Despre copii. Despre continuitate.

Dragostea era început de neam, nu doar poveste personală.

Dragostea și identitatea

Poate părea surprinzător să legăm iubirea de identitatea națională. Și totuși, valorile sunt aceleași: jertfă, responsabilitate, protecție, fidelitate. Îți iubești partenerul nu pentru că este perfect, ci pentru că îl alegi. Îți iubești țara nu pentru că este ideală, ci pentru că îți aparține și îi aparții.

Dragobetele nu este doar despre cupluri. Este despre legături. Despre rădăcină. Despre a nu te rușina de tradiții, de specific, de felul nostru de a simți.

O alegere pentru viitor

Nu este nimic greșit în a trăi modern. Dar este riscant să trăim fără memorie. Dragobetele ne amintește că înaintea noastră au fost generații care au iubit, au suferit, au clădit și au dus mai departe neamul românesc.

Iubirea lor a fost temelia noastră.

Astăzi, poate nu mai alergăm prin păduri pentru a ne declara dragostea, dar putem alege fidelitatea într-o lume a tentațiilor. Putem alege construcția în locul consumului. Putem alege să rămânem.

Dragobetele nu este doar o tradiție. Este o decizie: de a iubi cu răbdare, cu demnitate, cu responsabilitate.

Pentru că acolo unde există iubire statornică, există viitor.