Procuror reținut pentru mușamalizarea unui dosar de viol: ar fi înlocuit probe-cheie pentru a proteja un preot acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore

Un scandal cu grave implicații asupra credibilității sistemului judiciar a izbucnit la Galați, unde un procuror a fost reținut vineri, fiind acuzat că ar fi intervenit ilegal într-un dosar penal pentru a proteja un preot suspectat de viol asupra unei minore în vârstă de 15 ani. Potrivit Parchetului General, magistratul – prim-procuror în cadrul Parchetului care instrumenta cazul – este urmărit penal pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual.

Anchetatorii susțin că, în cursul anului 2024, după administrarea unor probe esențiale într-un dosar în care preotul, care era și profesor de religie, era cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei eleve, procurorul ar fi sustras mai multe documente-cheie din dosar. Ulterior, acesta le-ar fi înlocuit cu altele falsificate, care contraziceau declarațiile inițiale ale suspectului.

„In scopul împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală a autorului infracțiunii, inculpatul le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare celor declarate inițial de suspect, cu consecința clasării dosarului penal”, se precizează într-un comunicat transmis de Parchetul General.

Concret, declarația inițială a preotului – în care acesta și-ar fi recunoscut faptele – ar fi fost înlocuită cu o nouă versiune, redactată ulterior, în care inculpatul își nega implicarea în agresiune. Pe baza acestei probe falsificate, dosarul penal a fost clasat. Decizia de clasare a fost însă infirmată șase luni mai târziu, când au reapărut suspiciuni privind nereguli în instrumentarea cazului.

În urma solicitării Parchetului General, Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil reținerea procurorului și, eventual, arestarea sa preventivă sau plasarea în arest la domiciliu.

Cazul a avut un impact puternic asupra opiniei publice din Galați, atât prin gravitatea faptei inițiale – violul asupra unei minore – cât și prin comportamentul procurorului, acuzat că a manipulat dovezile pentru a-l exonera pe suspect. Ancheta este în desfășurare, iar procurorul urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Preotul, suspectul principal din dosarul inițial, va fi de asemenea reaudiat, în condițiile în care probele cheie urmează să fie reevaluate în lumina noilor descoperiri.

(sursa foto: turdanews.net)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button